Politica de anulare și rambursare
Această politică se aplică pachetelor și workshop-urilor cumpărate pe galmed.ssmg.ro pentru congresul GALMED (—), organizat de Societatea Studenților Mediciniști Galați.
1. Rambursare integrală — cu cel puțin 14 zile înainte de congres
- Din Contul meu → Plățile mele, la plata confirmată, alegi Rambursare și scrii pe scurt motivul, IBAN-ul în care vrei să primești banii și numele titularului contului.
- Organizatorii fac transferul în contul indicat și te anunță prin email. Plata este anulată, iar locurile la workshop-uri se eliberează. Durata până la apariția banilor în cont depinde de banca ta.
- Workshop-urile pot fi cumpărate doar împreună cu pachetul, de aceea pachetul se poate rambursa doar după ce ai cerut rambursarea workshop-urilor plătite separat.
2. După acest termen — doar anulare, fără rambursare
- Cu mai puțin de 14 zile înainte de congres nu se mai fac rambursări.
- Poți totuși anula din cont înscrierea la un workshop, ca locul să fie preluat de altcineva. Anularea nu returnează banii.
3. Lucrările științifice
Toți autorii unei lucrări trebuie să aibă pachetul plătit. Rambursarea pachetului nu retrage automat lucrările în care apari: organizatorii te contactează pentru a stabili ce se întâmplă cu ele.
4. Rezervări expirate, locuri pierdute și plăți respinse
O rezervare la workshop-uri se poate anula oricând de pe pagina de plată („Renunță”) și nu costă nimic. Dacă dovada plății nu este încărcată în 30 de minute de la rezervare, rezervarea expiră și locurile se eliberează.
Rambursarea nu este automată: o ceri tu, din „Contul meu → Plățile mele”. Se returnează integral, indiferent de termenul de mai sus:
- suma plătită pentru un workshop la care nu ai primit locul (plată făcută înainte de rezervare, după expirarea ei sau dovadă încărcată după expirare, când locul fusese ocupat);
- suma trimisă pentru o plată respinsă de organizatori;
- suma plătită pentru workshop-uri anulate automat pentru că plata pachetului a fost respinsă.
5. Anulare de către organizatori
Dacă organizatorii anulează congresul sau un workshop plătit, primești banii înapoi integral, indiferent de termenul de mai sus.
6. Dreptul de retragere
Serviciile vândute pe site sunt legate de un eveniment programat la o dată anume. Potrivit art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014, pentru astfel de servicii nu se aplică dreptul de retragere de 14 zile. În locul lui se aplică regulile de mai sus.
7. Întrebări
Scrie-ne la ssmgalati@gmail.com sau la —.