Despre Galmed

Congresul Național cu participare internațională pentru Studenți, Farmaciști, Medici Rezidenți, Medici Dentiști, Asistenți Medicali Generaliști și Moașe „GALMED” 2023 este un eveniment ştiinţific și educațional, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați.

Ediția a XIII-a se va desfăşura în perioada 23-26 NOIEMBRIE 2023 şi va cuprinde patru domenii medicale: Medicină Generală, Medicină Dentară și Tehnică Dentară, Farmacie, Asistență Medicală Generală și Moașe. Numărul de participanţi a fost estimat pentru această ediţie la 500 de studenţi, medici rezidenţi, medici dentiști, farmacişti, asistenți medicali și moașe, la care se adaugă distinşii noştri invitaţi.

Congresul se va desfăşura pe durata a patru zile. Acestea vor fi destinate atât conferințelor și workshop-urile pe teme de interes actual din domeniul sănătății, cât și prezentărilor de lucrări ştiinţifice.

Anunț important

PROGRAM DE DESFĂȘURARE

23-26 NOIEMBRIE 2023

Joi, 23 noiembrie 2023

17:00-21:00 – Înregistrarea Participanților

Locația: Sediu SSMG (Strada Gării nr 59-61, în incinta căminului IB, parter)

 

Vineri, 24 noiembrie 2023

Program Medicină

Locația: Facultatea de Medicină și Farmacie , Corp MP (Strada Portului, nr. 23)

 

WORKSHOP-URI:

9:30 – 13:30 – Workshop 1: Emergency situations in ICU

9:30-10:00: Deschiderea workshopului (Amfiteatrul 3.8)

Atelierul este structurat în 5 standuri, montate în sălile de laborator aferente etajelor 1 şi 2:

 

  1. RCP; traineri: dr. Bogdan Alexandru PUȘCAȘ, Amira DULGHERU;
  • Resuscitarea cardio-pulmonară (suport vital de bază și avansat);
  1. IOT; trainer: dr. Natheer SLIMAN;

DISPOZITIVE SUPRAGLOTICE; trainer: Raluca RADBEA;

– Oxigenoterapia, ventilația pe mască facială, dispozitive supraglotice;

– Inducția prin secvență rapidă și intubația orotraheală;

  1. ABORDUL VENOS PERIFERIC; trainer: Vlad MULCUȚAN-CHIȘ;

– Puncție venoasă, recoltare sânge venos, montare cateter venos periferic, administrare  intramusculară și subcutanată a medicamentelor;

  1. RAHIANESTEZIE; traineri: Anda CIONTOȘ, Victor DRAGOMIR;

– Puncția lombară și anestezia loco-regională spinal;

  1. ASTRUP; trainer: Bogdan CHIU;

– Puncție arterială, montare cateter arterial prin manevra Seldinger.

 

14:00 – 17:30 – Workshop 2: Road from Emergency to Surgery

Locația: Sălile de laborator aferente etajelor 1 şi 2

 

  1. EVALUARE ABCDE; trainer: dr. Cătălina BĂZĂVAN;
  2. INTERPRETAREA ANALIZELOR MEDICALE DE URGENȚĂ; traineri: Asist. univ. dr. Dumitru ȘUTOI, Radu Ștefan PALAGHIȚĂ;
  3. ECOFAST; trainer: dr. Romeo STOIANOV;
  4. CHIRURGIE I – ginecologie; traineri: dr. Andrada Ramona ROTARIU, dr. Mihai STOICA;
  5. CHIRURGIE II – generală; traineri: Vlad IOVĂNUȚ, Luca Darie SABĂU.

 

13:30 – 15:30 – Workshop 3: Metode moderne şi clasice de testare a sensibilității bacteriilor la antibiotice.

Locația: Amfiteatrul 3.9 (Partea teoretica)

Sălile de laborator 3.2, 3.3, 3. 4 (Partea practica)

Organizatori: Prof. dr. habil. Gurău Gabriela, Conf. dr. Maftei Nicoleta Maricica, Asist. dr. Răileanu Cosmin Răducu, Asist. drd. Peptine Lucian, dr. Lepădatu Mihai, Asist. drd. Verga Gabriela-Isabela, Dr. Manolache Gina Cristiana, Dr. Mănăilă Anca-Alexandra

Descriere workshop: Într-un mediu interactiv și educativ, îmbunătățește-ți expertiza în domeniul medical participând la workshop-ul nostru! Vei afla şi vei învăța cele mai recente metode de testare și standarde de referință, dobândind instrumentele esențiale pentru diagnosticul și tratamentul eficient al infecțiilor bacteriene. Fii parte din comunitatea medicală dedicată inovației și împărtășește experiențe cu profesioniști pasionați de microbiologie! Înregistrează-te acum pentru a-ți completa arsenalul de cunoștințe și pentru a contribui la combaterea cu succes a rezistenței la antibiotice!

 

CONFERINŢE:

Locația: Facultatea de Medicină și Farmacie, Corp MP (Strada Portului, nr. 23), Amfiteatrul 5.8

16:00 – 16:30

Conferință : „Parcursul pacientei cu cancer al glandei mamare cu indicație de radioterapie.”

Lector:  Dr. Ana-Maria Ilie, Prof. dr. habil. Laura Rebegea

16:30 – 17:00

Conferință : „Conștientizarea vaccinării anti HPV. Realități în cancerul de col uterin.”

Lector: Prof. dr. habil. Laura Rebegea

17:00 – 17:30

Conferință: „Cât de aproape este finalul pandemiei HIV/SIDA?”

Lector: Prof. dr. habil. Manuela Arbune

17:30-18:00

Conferință: „Diagnosticul clinic în neoplaziile cutanate”

Lector: Ș.L. dr. Cristina Stănescu

 

Vineri, 24 noiembrie 2023

Program Medicină Dentară

Locația: Facultatea de Medicină și Farmacie, corp MG (CDT) (Str. Eroilor 32)

 

WORKSHOP-URI:

 

09:00 – 12:00 – Workshop 1 : Morfologia dentară descoperită într-un cub de gips
Locația: Sala MG I 1.11

Organizatori: Prof. dr. habil. Mădălina Nicoleta MATEI; Asist. drd. Gabriela POPA

 

11:00 – 14:00 – Workshop 2 : Inițiere în implantologie
Locația: Sala MG III 1.3

Organizatori: Prof. dr. habil. Kamel EARAR; Dr. Andy Radu Leibovici; Andrei CIOBANU (reprezentant PC DENTAL)

 

12:00 – 18:00 – Workshop 3 : Estetica grupului frontal superior
Locația: Sala MG II 2.3

Organizatori: Prof. dr. habil. Kamel EARAR; Conf. dr. Mariana ILIE; Ş.L. dr. Gabriel Valeriu POPA; Asist. dr. Alina-Ramona DIMOFTE

 

 

CONFERINTE:

Locația: Facultatea de Medicină și Farmacie, corp MG (CDT) (Str. Eroilor 32), Sala MG III 2.3

10:00-11:00

Conferință : „Iniţiere în implantologie“

Lector: Prof. dr. habil. Kamel EARAR; Asist. ddr. Andy Radu Leibovici; Andrei CIOBANU (reprezentant PC DENTAL)

12:00-13:00

Conferință : „Actualități moderne în stomatologie“

Lector: Turchian CUMPATA (reprezentant firma VOCO)

13:00-14:00

Conferință : „Modalități de diagnosticare şi tratament a disfuncţiilor temporo-mandibulare. Terapia prin gutiere.“

Lector: Prof. dr. habil. Kamel EARAR; Dr. Viorel ION

14:00-15:00

Conferință : „Metode de diagnostic şi tratament în edentaţiile congenitale“

Lector: Prof. dr. Oleg SOLOMON – Decanul Facultății de Stomatologie IP USNF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Șeful catedrei de Stomatologie ortopedică “Ilarion Postolachi”;

 

Vineri, 24 noiembrie 2023

Program Farmacie

Locația: Facultatea de Medicină și Farmacie, corp MF (Bulevardul Oțelarilor, nr. 52)

 

15:00 – 16:00

Conferință: „Managementul medicamentelor stupefiante și psihotrope în Farmacia comunitară și Farmacia de spital”

Lector: Conf. dr. Elena-Lăcrămioara Lisă

16:00 – 17:00

Conferință: „Reducerea reacțiilor adverse la nivel tisular, prin modulări chimice și microîncapsulare”

Lector: Prof. dr. habil. Oana-Maria Dragostin

 

 

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Locație: Facultatea de Medicină și Farmacie, corpul MP (Strada Portului 23)

 

9:00 – 9:30 Deschiderea oficială a prezentărilor științifice din cadrul GALMED 2023

9:30 – 10:00 Conferință: „Merită să te sacrifici pentru a salva viața altora?

DA, pentru că medicina nu este numai o meserie, ci și o artă!”

Lector: Prof. dr. Aurel Nechita – Decanul onorific al Facultății de Medicină și Farmacie

10:00-13:00 Prezentarea lucrărilor științifice pe secțiuni (partea 1)

13:00-13:30 Lunch Break

13:30-16:30 Prezentarea lucrărilor științifice pe secțiuni (partea 2)

16:30-17:00 Coffee Break

17:00-18:00 Festivitatea de premiere GALMED 2023

18:00-19:00 Ceremonia de închidere

Ordinea prezentărilor lucrărilor științifice va fi postat in decursul zilei de 24.11.2023!

 

Cu drag, comitetul de organizare GalMed!